În tradiția jungiană, Nebunul nu este cel care a pierdut mintea, ci cel care a pierdut Persona, masca socială construită pentru a fi acceptat. Jung descrie Persona ca pe un compromis între individ și societate, un înveliș funcțional, dar care, dacă se identifică prea mult cu Eul, devine o închisoare. Sava nu mai are acest înveliș. El trăiește direct din Sine, din acel centru arhetipal pe care Jung îl numește Selbst, fără filtrele de protecție pe care ceilalți le poartă ca uniforme.
De aceea Sava vede. Vede răutatea atunci când călugării îl biciuiesc pe unul dintre ai lor. Vede nedreptatea când cel mai slab dintre „frați” cară singur materialele de construcție din mașină, în timp ce ceilalți privesc. Și, mai mult, acționează: se duce și îl ajută. Gestul acesta, mic și aparent neînsemnat, este unul dintre momentele cele mai luminoase ale filmului, pentru că descoperă paradoxul central: bunătatea autentică nu vine din cel care respectă regula, ci din cel care a ieșit din ea. Persona călugărilor, rasa, canonul, ritualul , le permite să privească nedreptatea fără să reacționeze. Sava, care nu are mască, reacționează instinctiv, pentru că simte.
Visul lui Sava, să construiască un OZN, o navă spațială proprie, pare la prima vedere simptomul clasic al grandomaniei patologice. Dar citit jungian, este altceva: este imaginea arhetipală a individuării. OZN-ul, ca obiect circular, rotund, aparținând cerului, este o mandală în mișcare, simbolul prin excelență al Sinelui la Jung. Sava nu vrea să scape de pământ, ci vrea să-și construiască vehiculul propriu de transcendere. Și pentru asta are nevoie de exact ceea ce societatea îi refuză: retragere, concentrare, introversie, căutare obsesivă de informații. Tocmai comportamentele care îl fac „nebun” în ochii lumii sunt comportamentele necesare procesului de individuare. Societatea patologizează exact ceea ce ar trebui să protejeze.